Publicat pe Un comentariu

Acţiune de informare si constientizare

În data de 23 august 2017 Centrul de Consiliere pentru femei si copii victime ale violentei domestice Turda a organizat o acţiune de informare si constientizare  în rândul  comunităţii turdene asupra fenomenului violenţei în familie.

Pune mana! Nu fi indiferent! Ajuta! au fost mesajele scrise  pe un panou mare în centrul Turzii. S-au alăturat acţiunii atât turdenii cât şi turiştii aflaţi în zonă, prin amprentarea pânzei albe, dovadă simbolică a faptului că aceştia aleg să nu rămână indiferenţi faţă de consecinţele violenţei domestice.

Cu aceasta ocazie s-au distribuit pliante care conțin informații despre formele şi consecinţele violenței domestice, serviciile oferite de Centrul de Consiliere şi  date de contact.

       

Publicat pe Lasă un comentariu

Prezentare activități Centrul de Zi

La Centrul de zi și centrul de îngrijiri la domiciliu pentru vârstnici din cadrul SPAS Turda au avut loc în ultimele zile două evenimente artistice deosebite menite să întreţină prietenia creată între seniorii noştri şi cei din Cluj Napoca.

În data de 7 iunie 2017 Centrul de zi al Fundației pentru Îngrijirea Vârstnicului Cluj a prezentat un moment artistic intitulat “Eminescu, poet național și universal”, dedicat Luceafărului poeziei românești la împlinirea celor 128 de ani de la trecerea spre eternitate. În cadrul acestui eveniment a fost lansată cartea domnului Alexandru Cucu “Spre apus”. Au fost plăcute momentele revederii dintre beneficiarii celor două centre, mai ales că cei de la Fundația pentru Îngrijirea Vârstnicului sunt unii dintre cei mai vechi prieteni ai celor care frecventează Centrul de zi pentru vârstnici Turda. Prietenia dintre aceștia s-a legat prin intermediul muzicii și poeziilor pe care le-au interpretat seniorii  în cadrul  spectacolelor prezentate de-a lungul anilor.

În cadrul „Lunii seniorului” din octombrie 2016 am organizat o serie de activități printre care cele cultural artistice împreună cu cei înscriși  la Centrul de zi pentru vârstnici nr.1 Cluj Napoca. La sediul centrului din Cluj Napoca am jucat câteva scenete comice în interpretarea seniorilor de la Centrul de zi pentru vârstnici Turda, iar colegii lor de la centrul similar au prezentat o piesă de teatru în trei acte. Pe scena Casei de Cultură a Studenților am prezentat un  program folcloric, respectiv, “Șezătoare în Ardeal”, iar seniorii de la Cluj Napoca, “Tradiții de nuntă”. Ca urmare a legăturii create între cele două instituții, Centrul de zi pentru vârstnici nr.1 din Cluj Napoca a prezentat în fața beneficiarilor Centrului de zi pentru vârstnici Turda în data de 14 iunie 2017 o comedie în trei acte “Ibovnice cu ochi de Maramureș” scrisă de Mihai Traistă. Spectatorii au petrecut alături de “musafirii” lor momente plăcute, pline de umor și “au promis”, din priviri că le vor urma exemplul.

Cele două evenimente au fost un real schimb de experiență și o provocare pentru cele trei centre care valorifică talentul şi aptitudinile oamenilor care le calcă pragul acum la ceasul pensionării.

Publicat pe Lasă un comentariu

Ibovnice cu ochi de Maramureş

Cu seniorii din cadrul Centrului de zi pentru vârstnici nr. 1 Cluj Napoca ne-am cunoscut în luna octombrie 2016 când sub egida “Lunii seniorului” am organizat activităţi artistice împreună. La sediul centrului din Cluj Napoca am jucat câteva scenete comice în interpretarea seniorilor de la Centrul de zi pentru vârstnici Turda, iar colegii lor de la central similar au prezentat o piesă de teatru în trei acte. Pe scena Casei de Cultură a Studenţilor am prezentat un  program folcloric, respectiv, “Şezătoare în Ardeal”, iar seniorii de la Cluj Napoca, “Tradiţii de nuntă”. Au fost printer cele mai îndragite activităţi, dar au fost şi moment în care s-au legat prietenii între cele două centre care valorifică talentul şi aptitudinile oamenilor care le calcă pragul acum la ceasul pensionării.

În semnul prieteniei legate între cele două instituţii, Centrul de zi pentru vârstnici nr. 1 din Cluj Napoca va prezenta în faţa beneficiarilor Centrului de zi pentru vârstnici Turda o comedie în trei acte “Ibovnice cu ochi de Maramureş” scrisă de Mihai Afia Traistă. Aşadar aşteptăm pe cei care doresc să se simtă bine alături de noi, seniorii înscrişi dar şi alte persoane interesate de acest eveniment, miercuri, 14 iunie, orele 10,30 la sediul Centrului de zi pentru vârstnici din Turda, str. Gh. Bariţiu, nr. 41.

Publicat pe Lasă un comentariu

Eminescu, poet național și universal

Seniorii din cadrul Centrului de zi al Fundaţiei pentru Îngrijirea Vârstnicului Cluj sunt unii dintre cei mai vechi prieteni ai celor care frecventează Centrul de zi pentru vârstnici Turda. Între cele două instituţii care găzduiesc persoanele vârsnice s-a legat prietenia prin muzica şi poeziile pe care le-au interpretat seniorii  în cadrul  spectacolelor prezentate de-a lungul anilor. În acest an primii sunt cei de la Fundaţia pentru Îngrijirea Vârstnicului Cluj care doresc să ne prezinte un program de poezie eminesciană, urmând ca ”replica” noastră să fie dată ulterior. Evenimentul va avea loc la sediul Centrului de zi pentru persoane vârstnice din Turda, str.Gh.Bariţiu, nr.41, în data de 7 iunie 2017, orele 11.00.

Momentul artistic intitulat “Eminescu, poet naţional şi universal” se datorează împlinirii pe data de 15 iunie a 128 de ani de la trecerea în eternitate a poetului. În cadrul acestui eveniment va fi lansată cartea domnului Alexandru Cucu “Spre apus”.

Centrul de zi pentru vârstnici din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială Turda aşteaptă seniorii înscrişi dar şi alte persoane interesate de acest eveniment să calce pragul instituţiei şi să se bucure împreună cu “musafirii” noştri de momentele frumoase dedicate memoriei Luceafărului poeziei româneşti.

Publicat pe Lasă un comentariu

Activitate la Școala Horea Cloșca și Crișan

În data de 17.05.2017, în cadrul Campaniei „Stop Violenței domestice” Centrul de Consiliere pentru femei și copii victime ale violenței domestice a organizat o activitate la Școala Horea Cloșca și Crișan în cadrul programului Școala Altfel unde s-au dezbătut următoarele teme: ce este violența? forme ale violenței domestice, profesia de asistent social și importanța acestuia în viața comunității.

Publicat pe 2 comentarii

CALENDARUL ÎNSCRIERILOR ÎN CREȘE PENTRU ANUL ȘCOLAR 2017-2018

Actele necesare pentru dosarul de înscriere în creșe:

  1. cerere tip (se ridică de la coordonatorul de personal al creșei sau se descarcă  de aici);
  2. certificatul de naștere al copilului în copie;
  3. actele de identitate ale părinților/reprezentanților legali, și după caz, copie a hotărârii/sentinței de plasament sau a sentinței de încredințare în vederea adopției – în copie;
  4. adeverință cu veniturile brute realizate de către părinți/reprezențanti legali în ultimele 6 luni;
  5. adeverință de la medicul de familie cum că copilul este clinic sănătos;
  6. fișa de imunizare întocmită conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătății cu privire la intrarea copilului in colectivitate;
  7. dosar plic;

15.05.2017- 26.05.2017 – Preluarea dosarelor la sediul fiecărei creșe, de către coordonatorul de personal al creșei.

29.05.2017- 30.05.2017 – Evaluarea dosarelor de către comisia de înscrieri.

31.05.2017 – afișarea listelor cu copiii admiși la sediul fiecărei creșe.

La momentul intrării copiilor în colectivitate, dosarele vor fi completate cu următoarele acte:

  1. Adeverință de la medicul de familie/aviz epidemiologic pentru intrarea copilului în colectivitate;
  2. Contractul, privind furnizarea de servicii, încheiat între părinte/reprezentant legal al copilului și conducerea unității; (formularul se ridică de la coordonatorul de personal al creșei sau descarcă de aici)
  3. Formularul privind istoricul stării de sănătate a copilului, de la naștere până la intrarea in colectivitate. (formularul se ridică de la coordonatorul de personal al creșei sau descarcă de aici).

Contact:

  • Creșa nr. 4: 0264/305048
  • Creșa nr. 5: 0264/305068
Publicat pe Lasă un comentariu

Zilelor Clujene ale Economiei Sociale

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii ”Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, prin Masterul de Asistenţă Socială şi Economie Socială şi în colaborare cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală-Consiliul Local Cluj-Napoca, Serviciul Public de Asistenţă Socială, Turda, Fundaţia Caritabilă ”Sfântul Daniel”-Turda, Centrul de Iniţiative Sociale IMPROVE, Mediaş, Fundaţia pentru Dezvoltarea Popoarelor Cluj-Napoca, FDP TeamStore, Fundaţia pentru Ajutorarea şi Protejarea Handicapaţilor Neuropsihici Cluj-Centrul de zi ”Sfanta Maria”, Asociaţia Umanitară „Împreună pentru Ei” Baia-Mare, Asociaţia ”Familia Regăsită” Cluj-Napoca, Asociaţia „Pro Assisto” Câmpia Turzii, Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni şi Exclusiv Catering & Events,
organizează cea de a IV-a ediţie a Zilelor Clujene ale Economiei Sociale.
Sub egida Zilelor Clujene ale Economiei Sociale se desfăşoară în zilele 11 – 12 mai 2017 o serie de activităţi care au ca obiective:
– Promovarea economiei sociale, creşterea nivelului de înţelegere şi conştientizare a oportunităţilor şi contribuţiilor acestui domeniu la prevenirea şi combaterea riscului de excluziune socială;
– Dezvoltare comunitară, prin creşterea responsabilităţii şi solidarităţii sociale, dar şi a nivelului de implicare al tuturor actorilor sociali;
– Stimularea parteneriatelor şi a acţiunilor conjugate la nivel comunitar, pentru creşterea incluziunii sociale şi a calităţii vieţii persoanelor vulnerabile.
Urmărind promovarea economiei sociale, ca viziune modernă asupra protecţiei sociale, capabilă să genereze incluziune socială şi dezvoltare locală, evenimentul „Zilele Clujene ale Economiei Sociale” este structurat sub forma unei succesiuni de manifestări care vor avea loc atât în comunitate, cât şi în mediul academic: târg de produse şi servicii ale unităţilor de economie socială ECONOSOC EXPO; activităţi destinate incluziunii pe piaţa forţei de muncă a persoanelor vulnerabile şi workshp-uri destinate profesioniştilor ce activează în cadrul unor structuri de economie socială.
Temele de discuţii aferente workshop-urilor sunt: provocări pentru antreprenoriatul social, utilizarea hărţilor procesulae în activitatea organizaţiilor nonprofit, contribuţii ale economiei sociale la dezvoltarea comunitară, mecanisme eficiente de incluziune socială şi modele de bună practică în economia socială. Vor participa reprezentanţi din structurile de economie socială, atât din judeţul Cluj, cât şi din ţară, care îşi vor prezenta
activităţile şi vor avea oportunitatea de a interacţiona şi afla diferite soluţii la problemele cu care se confruntă.
Pentru a creşte vizibilitatea asupra diversităţii structurilor de economie socială, joi şi vineri, 11 – 12 mai, între orele 10.00-19.00 va avea loc Târgul de produse/servicii ale structurilor de economie socială care se va desfăşura în Piaţa Muzeului, Cluj-Napoca. Această manifestare reuneşte organizaţii din judeţul Cluj şi din ţară, care desfăşoară activităţi de economie socială ori conexe. Comunitatea clujeană va avea posibilitatea de a intra în contact cu produsele şi serviciile pe care aceste organizaţii le oferă, de a conştientiza şi înţelege ceea ce înseamnă economia socială şi oportunităţile pe care aceasta le deschide. Vor lua parte la acest târg: Asociația Derzelas, Cluj-Napoca, Asociaţia HANDICOPE, Cluj-Napoca, APAHNP – Centrul de Zi ”Sf.Maria”Cluj–Napoca,
Fundaţia Estuar-Centrul Social Cluj, Cooperativa Miere de Campie Sic, Asociația de Ambalare a Produselor Locale ”PAQSTUDIO”, Sic, Asociația pentru Marketingul Produselor Locale ”AMPLU” Apahida, Asociaţia Textilia, C.A.R. Pensionari, Cluj – Napoca, Asociația SPERANȚA, OPORTUNITATE, ȘANSA – (S.O.S.), Baia Mare, Cooperativa Socială ArtCarton, Asociatia Simbol, Cluj-Napoca, Asociația ProAssisto, Câmpia Turzii, Asociația Umanitară Împreună Pentru Ei, Baia Mare, Fundația Dezvoltarea Popoarelor, Cluj-Napoca, Asociația Reaching Out, Cluj-Napoca, Asociația Phoenix-Speranța, Mediaș, Asociația de Turism Activ Trascău, Asociația Lumea ca Lumea, Cluj-Napoca, Asociația Alfa Grup, Cluj-Napoca şi Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni.
Succesiunea de activităţi derulate sub egida „Zilele Clujene ale Economiei Sociale” doreşte să stimuleze creşterea responsabilităţii sociale şi nivelul de implicare al tuturor actorilor locali angajaţi în dezvoltarea locală, prin dezvoltarea parteneriatelor şi acţiunilor conjugate între structuri de economie socială, comunităţi, mediu de afaceri şi universitar.
Evenimentul este susţinut de: TVR Cluj, Agro TV, Monitorul de Cluj şi Radio Cluj.

Descarcă Agenda ZES 11-12 mai 2017 

Descarcă Poster targ 2017

Publicat pe Lasă un comentariu

Biblioteca Vie

În cadrul parteneriatului încheiat cu Școala “Horea, Cloșca şi Crișan” astăzi, în data de 04.05.2017 am sărbătorit “Ziua solidarităţii între generații”. În cadrul acestei activități numită “Biblioteca Vie” câțiva seniori de la Centrul de zi din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială Turda, d-na Rodica Stoianovici, dl. Aurel Feșnic, dl. Axente Urs şi dl. Valentin Vișinescu au fost “cărțile” citite cu o curiozitate foarte mare de către elevii claselor a III-a şi a IV-a ai acestei școli. A fost o activitate reușită, copiii fiind foarte interesați de domeniile prezentate de către seniorii noștri, domenii care au reprezentat atât profesiile cât și hobby-urile acestora. Au fost prezentate domenii ca: literatură, istorie, geografie, apicultura şi columbofilie. La sfarșit am schimbat impresii despre ceea ce au simțit “cărțile” atunci când au fost “răsfoite”, iar copiii și-au arătat plăcerea cu care au “citit” și le-au adresat cuvinte de mulțumire pentru că li s-a permis, chiar dacă pentru puțin timp, să le fie “întoarse” filele.
“Cărțile”, prin Centrul de zi mulţumeşte “cititorilor”, elevilor claselor a III-a şi a IV-a ai Scolii “Horea, Cloșca şi Crișan”, coordonaţi de d-na învăţătoare Angela Miclăuș și Anca Corlea și le promite că vor îngădui “lecturarea” lor în fiecare moment când aceștia și-ar dori acest lucru deoarece, azi, s-a creat o adevărată punte între generații prin organizarea unei activități de succes.
Adela Zai – coordonator Centrul de zi și central de îngrijiri la domiciliu pentru persoane
vârstnice Turda.