CONCURS ÎN DATA DE 21 IULIE 2026
DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ TURDA ORGANIZEAZĂ CONCURS ÎN DATA DE 21 IULIE 2026 PENTRU OCUPAREA POSTULUI CONTRACTUAL DE EXECUŢIE VACANT DE :
REFERENT IA – 1 post cu normă întreagă, durată nedeterminată la Cantina de ajutor social
Condiții specifice de participare :
– studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;
– vechime în muncă – minim 7 ani în funcții cu atribuții de magaziner/evidență primară a bunurilor și materialelor;
– cunoștințe de operare Word, Excel – nivel mediu;
– tipul probelor de concurs: probă scrisă și interviu;
Poate participa la concurs persoana care îndeplinește următoarele condiţii generale prevăzute în HGR 1336/2022, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Calendarul concursului:
- depunerea dosarelor de concurs în perioada 30.06.2026 – 13.07.2026, ora 13:00
- selecţia dosarelor de concurs şi afişarea rezultatelor selecţiei în perioada 14-16.07.2026
- proba scrisă se va susţine în data de 21 iulie 2026, orele 9:00
- afişarea rezultatelor probei scrise în termen de maxim o zi lucrătoare de la data susţinerii probei
- proba de interviu se va susţine într-un termen de 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei practice
- afişarea rezultatelor probei de interviu în termen de maxim o zi lucrătoare de la data susţinerii probei
- afişarea rezultatelor finale în termen de maxim o zi lucrătoare de la data finalizării ultimei probe a concursului
După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi proba de interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi probei de interviu, sub sancţiunea decăderii din acest drept. Soluţionarea contestaţiilor şi comunicarea rezultatelor la contestaţii se va face în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.
Atribuțiile specifice postului:
- Respectă programul de lucru, semnează condica la venire și la plecare;
- Întocmește comenzile saptamanale atât pentru cantină cât și pentru locuințele protejate, le transmite furnizorilor .
- La primirea bunurilor, verifică dacă acestea corespund cu datele înscrise în comandă și semnează de primire;
- Recepționează produsele intrate în gestiune cantitativ, calitativ, verifică termenele de garanție, ântocmește notele de recepție. Urmărește respectarea prețului și a cantităților prevăzute în contractele încheiate ;
- Solicită reprezentantului furnizorului retur la produsele neconforme ;
- Participă la întocmirea listei zilnice de alimente ;
- Eliberează alimentele din gestiune către blocul alimentar zilnic, conform listei de meniu și termenelor de valabilitate ;
- Eliberează materialele pe baza bonurilor de consum;
- Înregistrează zilnic în fișele de magazie intrările și ieșirile de alimente și materiale.
- Este interzisă introducerea în magazie sau bucătărie a altor produse decât cele care fac obiectul contractelor sau comenzilor;
- Este interzisă utilizarea resurselor cantinei în scopuri personale;
- Supraveghează distribuirea zilnică a hranei către beneficiari,
- La sfârșitul programului de distribuire a hranei ,în situația în care beneficiarii nu se prezintă pentru ridicarea hranei, va consemna numele acestora și data într-o situație lunară ;
- La sfârșitul lunii se întocmesc și se predau la contabilitate:
– centralizatorul consumului de alimente pe baza listelor zilnice, valoarea acestuia fiind înscrisă într-un bon de consum;
– situația privind calculul economie-depășire;
-bonul de transfer pentru contravaloarea porțiilor acordate beneficiarilor locuințelor protejate;
- Are obligația să prevină sustragerea bunurilor și orice formă de risipă, să prevină degradarea acestora, să le păstreze conform recomandărilor înscrise pe ambalaj, a normelor de igienă sanitară;
- Efectuează lunar punctajul cu soldurile înregistrate în contabilitate;
- Are obligația păstrării curățeniei în spațiile de depozitare, aranjarea bunurilor pe rafturi, pe sortimente,
- Realizează ancheta socială la domiciliul/reşedinţa persoanei solicitante/reprezentantului legal al familiei pentru evaluarea situaţiei socio-economice a acestuia/acesteia. Dacă, pentru unele persoane, au fost efectuate anchete sociale în scopul acordării altor servicii sociale sau beneficii de asistenţă socială, iar rezultatele anchetei evidenţiază eligibilitatea persoanei respective pentru serviciile oferite de cantină, se utilizează ancheta socială respectivă, în copie;
- Asigură monitorizarea beneficiarilor;
- Asigură informarea potenţialilor beneficiari şi a oricăror persoane interesate cu privire la activităţile desfăşurate şi serviciile oferite ;
- Calculează contribuția beneficiarilor și o predă casierului pentru încasare;
- Răspunde de păstrarea confidențialității documentelor și informațiilor conținute în acestea, pentru documentele ce se supun regimului de confidențialitate stabilit de instituție.
- Monitorizează temperatura agregatelor frigorifice;
- Arhivează toate documentele în baza Nomenclatorului arhivistic;
- Îndeplinește alte sarcini adaptate legislației în vigoare și conform specializării sale;
- Îndeplinește și alte atribuții, în concordanță cu necesitățile imediate ale desfășurării activității în cantină ;
- Răspunde de corectitudinea informațiilor furnizate și utilizate în vederea pregătirii unor decizii;
- Răspunde de furnizarea corectă și la timp a informațiilor solicitate ;
- Sesizează coordonatorului/conducătorului instituției orice formă de abuz, neglijare sau alte situații neconforme în legătură cu beneficiarii ;
- Nu pretinde, nu primește foloase materiale sau bănești din partea beneficiarilor, nu desfăsoară activități care, prin natura lor, ar aduce prejudicii morale sau materiale instituției sau beneficiarilor;
- Răspunde de executarea corecta și în termen a tuturor lucrărilor ce îi revin conform Fișei postului.
- Constituie garanția conform prevederilor legale;
Bibliografia/tematica :
1.O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ (cu modificările ulterioare) – Partea a VI-a, Titlul III referitor la Personalul contractual din autorităţile şi instituţiile publice , Capitolul III – Drepturi şi obligaţii ale personalului contractual din administraţia publică, precum şi răspunderea acestuia, art. 549 -553;
2.Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor ;
3.Legea nr. 208/1997 privind cantinele de ajutor social ;
4.ORDIN Nr. 976/1998 pentru aprobarea Normelor de igiena privind producţia, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul şi desfacerea alimentelor ;
-Cap.I Norme generale din Anexă
-Cap.III din Anexă- Norme privind prepararea alimentelor (alimentația publică și colectivă) ;
5.Fișa de post pt. referent IA ;
6.Legea nr.292/2011 – Legea asistenţei sociale (art.6, 44,45,46) ;
Acte necesare la dosar :
a) formular de înscriere la concurs
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
j) raport de evaluare psihologică de la un cabinet acreditat;
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la lit. b) – e) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
În conformitate cu prevederile OUG 41/2016 și ale Legii 9/2023, actele solicitate la dosar, precum şi certificatul de încadrare într-un grad de handicap, după caz, se vor prezenta în original. Secretarul comisiei de concurs va realiza copii ale documentelor solicitate și le va certifica pentru conformitate cu originalul.
Certificatul de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului, anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii.
În situaţia în care candidaţii transmit dosarele de concurs prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale instituţiilor sau autorităţilor publice, candidaţii primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceştia şi au obligaţia de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute la b) – e) în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării probei scrise, după caz, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de angajare.
Transmiterea documentelor prin poşta electronică sau prin platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice se realizează în format .pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.
Proba scrisă se va susține în data de 21.07.2026, orele 9.00 la sediul Centrului social pentru copii aflați în situație de risc social, str. 22 Decembrie 1989, nr.8B, Turda, jud.Cluj, sau într-o altă locație comunicată în termen candidaților. Dosarele de concurs se depun pe str. Avram Iancu, nr.12, Turda, jud.Cluj până la data de 13.07.2026, orele 13. Dosarele se vor verifica de către comisia de concurs iar rezultatele selecției dosarelor se vor afişa la sediul şi pe site-ul instituţiei.
Informaţii suplimentare se pot obţine de la Biroul Resurse Umane, telefon 0264-317.137, 0738.772.188 sau e-mail office@asistentasocialaturda.ro