Date cu caracter personal

INFORMARE CU PRIVIRE LA PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Pentru implementarea Regulamentului Uniunii Europene nr. 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), aplicabil începând cu data de 25 mai 2018, vă informăm că prelucrarea datelor cu caracter personal este realizată doar pentru scopuri legitime, în funcţie de beneficiul de asistenţă socială solicitat,  astfel:

  • Ce date personale prelucrăm?

Datele personale pe care le prelucram sunt datele tale de identificare, financiare, demografice sau alte date personale pe care le colectăm direct de la tine sau din alte surse atunci cand devii beneficiar de asistenţă socială.

  • Cum prelucrăm datele tale personale?

Prelucrarea datelor cu caracter personal este realizată doar prin procesarea datelor de identificare ale solicitantului sau beneficiarului dreptului de asistenţa socială (nume/prenume, CNP, domiciliu etc.)

Parte din responsabilitatea noastra în aceasta relaţie este şi modul în care avem grijă de datele tale personale pe care ni le-ai pus la dispozitie şi cele obţinute din alte surse.

  • Care este scopul prelucrării datelor personale ?

Aşa cum ştii, prelucrăm datele tale cu caracter personal în scopul:

  1. verificării şi stabilirii îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiilor legale de eligibilitate pentru acordarea beneficiilor de asistenţa socială solicitate;
  2. efectuării plăţilor beneficiilor de asistenţă socială realizată prin unităţi bancare, în conturi bancare sau, după caz, prin numerar;
  3. asigurării şi gestionării bazelor de date referitoare la sistemul de informaţii privind beneficiile de asistenţă socială;
  • Cu ce instituţii colaborăm pentru prelucrarea datelor tale personale?

Comunicăm aceste date către autorităţi publice, operatori, terţi sau împuterniciţi, astfel:

  Primării şi servicii publice de asistenţă socială din cadrul unităţilor administrativ -teritoriale în care locuiţi;

  • Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi structurile sale teritoriale, respectiv agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă ;
  • Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, respectiv organul fiscal în a cărui rază teritorială se află situată primăria ;
  • Inspecţia Muncii, respectiv inspectoratul teritorial de muncă,
  • Ministerul Sănătăţii;
  • Inspectoratele şcolare;
  • Furnizorii de energie electrică/termică/ gaze naturale;
  • Casa Naţională de Sănătate şi structurile sale teritoriale, respectiv casele judeţene de sănatate ;
  • Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi ;
  • Directia pentru evidenta persoanelor şi administrarea bazei de date;
  • Inspectoratul General pentru Imigrări;
  • Compania Naţională „Poşta Română” – S.A;
  • Unităţi bancare;
  • Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului
  • Alte instituţii ale statului român (ex. Politie, Judecatorie, etc) care pot furniza informaţii necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor legale care îi revin operatorului şi care rezultă din exercitarea atribuţiilor autorităţii publice.

 

  • Care este perioada pentru care vor fi prelucrate datele tale?

Mentionam ca pentru a determina perioada pentru care vor fi prelucrate datele, luăm în calcul durata până la încetarea dreptului de asistenţă socială iar în cazul beneficiilor ce asigură stagiu de cotizare asimilat, datele cu caracter personal sunt păstrate şi stocate pe perioade mari de timp – minim 50 de ani.

  • Care sunt drepturile tale?

Regulamentul conferă mai multe drepturi persoanelor cărora li se prelucrează date personale astfel, pe langă drepturile existente în prezent, regăsim şi alte drepturi noi.

Dreptul de a fi informat– dreptul de a va fi furnizate informatii corecte de procesare, fiind asigurata transparenta in ceea ce priveste modul de utilizare a datelor cu caracter personal;

Dreptul de acces la date– dreptul de a obtine o confirmare din partea noastra ca prelucram sau nu datele d-voastra, iar in caz afirmativ, dreptul de a avea acces la respectivele date;

Dreptul la rectificare– dreptul de a fi rectificate, fara intarzieri nejustificate, datele personale inexacte;

Dreptul la stergerea datelor‘’dreptul de a fi uitat’’– dreptul de a va fi sterse datele, fara intarzieri nejustificate, daca acestea au fost prelucrate ilegal, fara consimtamantul d-voastra sau daca nu mai sunt necesare pentru indeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate;

Dreptul la restrictionarea prelucrarii– dreptul de a obtine restrictionarea prelucrarii datelor cu caracter personal;

Dreptul la portabilitatea datelor– dreptul de a primi datele personale intr-un format structurat, care poate fi citit automat, precum si dreptul ca aceste date sa fie transmise direct altui operator;

Dreptul la opozitie– dreptul de a va opune prelucrarii datelor cu caracter personal, inclusiv crearii de profiluri.

La nivelul DAS TURDA a fost numit responsabilul cu protecţia datelor personale conform deciziei nr. 240/24.05.2018.

Responsabilul pentru Protecţia Datelor poate fi contactat daca există nelamuriri cu privire la orice aspect ce ţine de protecţia datelor personale, prin transmiterea unei solicitari la sediul nostru din mun. Turda, str.Dacia , nr.1, jud.Cluj.

Va asiguram ca informatiile inregistrate au un caracter confidential si vor fi utilizate exclusiv in scopurile necesare desfasurarii activitatii institutiei.

LEGISLATIE UE:

http://www.mmanpis.ro/wp-content/uploads/2018/05/ghid_portabilitate_ro.pdf

http://www.mmanpis.ro/wp-content/uploads/2018/05/DREPTURILE-PERSOANELOR-VIZATE.pdf

http://www.mmanpis.ro/wp-content/uploads/2018/05/regulament_2016_679.pdf