Publicat pe Lasă un comentariu

CONCURS ÎN DATA DE 20 IANUARIE 2025

DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ TURDA ORGANIZEAZĂ CONCURS ÎN DATA DE 20 IANUARIE 2025 PENTRU OCUPAREA POSTULUI CONTRACTUAL DE EXECUŢIE VACANT DE :

MUNCITOR I (BUCĂTAR) – 1 post, durată nedeterminată, Cantina de ajutor social

Condiții specifice de participare :

-studii generale, profesionale sau liceale absolivite cu certificate/diplomă de absolvire sau diplomă de bacalaureat

-diplomă  de bucătar

-curs de igienă

-experiență /vechime în muncă -minim 9 ani

-tipul probelor de concurs: probă scrisă și interviu

Poate participa la concurs persoana care îndeplinește următoarele condiţii generale prevăzute în HGR 1336/2022, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice:

a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;

h) nu a comis infracţiunile prevăzute la 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Calendarul concursului:

  • depunerea dosarelor de concurs în perioada 20.12.2024 – 10.01.2025, ora 12:00
  • selecţia dosarelor de concurs şi afişarea rezultatelor selecţiei în perioada 13-15 ianuarie 2025
  • proba scrisă se va susţine în data de 20 ianuarie 2025, orele 9:00
  • afişarea rezultatelor probei practice în termen de maxim o zi lucrătoare de la data susţinerii probei
  • proba de interviu se va susţine într-un termen de 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise
  • afişarea rezultatelor probei de interviu în termen de maxim o zi lucrătoare de la data susţinerii probei
  • afişarea rezultatelor finale în termen de maxim o zi lucrătoare de la data finalizării ultimei probe a concursului

După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba practică şi proba de interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei practice şi probei de interviul, sub sancţiunea decăderii din acest drept. Soluţionarea contestaţiilor şi comunicarea rezultatelor la contestaţii se va face în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor

Atribuțiile postului:

  • Respectă secretul de serviciu şi confidenţialitatea privind activitatea şi beneficiarii cantinei; în relaţiile cu mass-media respectă deciziile conducerii cantinei -nu are relatii cu media ;
  • Respectă  Regulamentul  de  Organizare  si  Funcţionare  al  D.A.S. Turda  şi Regulamentul Intern al Cantinei de Ajutor Social Turda;
  • Răspunde de respectarea cerinţelor igienico-sanitare în bucătărie şi dependinţe ;
  • Pregătește hrana conform meniurilor prestabilite și în conformitate cu metodologia rețetarului existent. Raspunde de pregatirea la timp a mesei si de calitatea meniului, tine cont de perisabilitate, termenul de garantie, de modul in care urmeaza sa fie folosite ingredientele;  Efectueaza prelucrarile preliminare gatitului – sorteaza, curata, spala, divizeaza si mai apoi gateste – fierbe, frige, coace, prajeste.
  • Participa la intocmirea meniului si a listei zilnice de alimente. Primeste alimentele din magazine, verifică cantitatea și calitatea alimentelor eliberate, conform listei zilnice de alimente, astfel încât să se poată realize meniul prestabilit si raspunde de corecta lor folosire si justificare. Va preveni risipa si degradarea produselor primite.
  • Raspunde de etichetarea si congelarea legumelor pregatite si ramase nepreparate.
  • Raspunde pentru buna gestionare a bunurilor materiale incredintate
  • Raspunde de colectarea si pastrarea probelor de alimente 72 de ore  la frigider, cu scopul de a preveni toxiinfecţiile alimentare, conform normelor igienico-sanitare în vigoare;
  • Respecta circuitele de intrare şi ieşire a alimentelor în şi din bucătărie, fără a intersecta fazele insalubre cu cele salubre; Poarta halat alb de protectie curat, parul sa fie protejat de boneta alba,  sa prezinte o igiena generala a mainilor  si periodic va efectua controlul medical.
  • Sesizeaza seful cantinei de orice deficienta in asigurarea calitatii hranei si distribuirea alimentelor din magazia unitatii.
  • Răspunde de împărţirea corectă a hranei pe portii si asigura distribuirea acesteia beneficiarilor, la ghiseu, cu respectarea normelor de igienă în vigoare;
  • Interzice intrarea personalului neabilitat în spațiile de pregătirea mesei, anunțând orice abatere în acest sens conducerii cantinei; Îi este interzisă primirea în unitate a rudelor și prietenilor în timpul serviciului;
  • Raspunde de pastrarea in vase curate si acoperite a alimentelor care intra in bucatarie pana la intrebuintarea lor. Raspunde de inventarul mobilierului si a veselei.
  • Are obligatia ca la plecare din unitate sa verifice ca spatiul de lucru, bucataria sa fie intr-o stare perfecta de curatenie si securitate. Este la curent cu normele igienico-sanitare in vigoare cu privire la prepararea, depozitarea și servirea alimentelor; Asigură dezinfecția vaselor conform normelor in vigoare.
  • Sesizează conducerea despre orice tentative sau situație de abuz, neglijare sau exploatare a beneficiarilor; Îi este interzisă agresarea verbală sau fizică a beneficiarilor;
  • Este interzisă introducerea în magazie sau bucătărie a altor produse decăt cele care fac obiectul contractelor sau comenzilor;
  • Este interzisă utilizarea resurselor cantinei  în scopuri personale;
  • Îndeplinește alte sarcini adaptate legislației în vigoare și conform specializării sale;
  • Raspunde pentru toate activitatile desfasurate,conform fisei postului; Respecta programul de lucru;
  • Îndeplineşte şi alte atribuţii şi sarcini suplimentare la solicitarea sefului de centru, directorului general adjunct precum şi a directorului general al D.A.S. Turda  şi pune în aplicare modificările legislative ulterioare;
  • Pentru nerealizarea sarcinilor de serviciu sau pentru gresita lor rezolvare raspunde material si administrativ dupa caz.
  • Supraveghează predarea porțiilor și a documentelor de transfer către conducătorul auto;
  • Raspunde de executarea corecta si in termen a tuturor lucrarilor ce ii revin conform Fisei postului.
  • Răspunde de corectitudinea modului de însușire si aplicare a legislației si instrucțiunilor in vigoare aplicabile domeniului de activitate. Nimeni nu poate fi aparat de răspundere pe motiv ca nu a cunoscut sau a interpretat greșit actele normative ce ii reglementează activitatea;
  • In cazul in care apar modificări legislative vizând domeniul de activitate al postului pentru care s-a întocmit prezenta fișă, noile prevederi vor fi însușite și puse in practica de către ocupantul postului;
  • Pentru nerealizarea sarcinilor de serviciu sau pentru gresita lor rezolvare raspunde material, administrativ, disciplinar sau penal, dupa caz.Numai forta majora apara de raspundere ;
  • Respecta prevederile legii privind sănătatea și securitatea în muncă și de siguranță împotriva incendiilor . In caz de incendiu intervine cu stingatoare din dotare, acorda primul ajutor, actioneaza pentru limitarea si stingerea incendiului atat cat si cand este rational posibil ;
  • Păstrează confidențialitatea cu privire la identitatea și situația beneficiarilor, confidențialitatea asupra activității serviciului respectând prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor);
  • Răspunde de insusirea si punerea in practica a standardelor de SCIM , respectarea procedurile de sistem elaborate la nivel de instituție și a procedurilor opearaționale elaborate la nivelul cantinei;
  • Respectă normele şi îndatoririle prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 – Partea VI TITLUL III  privind Codul administrativ.

Bibliografia/tematica

  • Ordonanţă de urgenţă  nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ;; Titlul III, Personalul contractual din autorităţile şi instituţiile publice , Capitolul III – Drepturi şi obligaţii ale personalului contractual din administraţia publică, precum şi răspunderea acestuia, 549 -553
  • Ordin 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata al populatiei, cap VI.
  • Legea nr. 208/1997, legea cantinelor sociale
  • Procesul tehnologic si modul de preparare a retetelor din: Retetar general de Dan Chiriac, Violeta Borzdea si Daniela Chiriac, pag.232-236; 240-254, pag.490-515 si 279-603;
  • Fișa de post pt.muncitor I (bucătar)

Acte necesare la dosar:

a) formular de înscriere la concurs

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;

e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;

f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;

g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;

h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;

i) curriculum vitae, model comun european.

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.

Copiile de pe actele prevăzute la lit. b) – e) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

În conformitate cu prevederile OUG 41/2016 și ale Legii 9/2023, actele solicitate la dosar, precum şi certificatul de încadrare într-un grad de handicap, după caz, se vor prezenta în original. Secretarul comisiei de concurs va realiza copii ale documentelor solicitate și le va certifica pentru conformitate cu originalul.

Certificatul de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului, anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii.

În situaţia în care candidaţii transmit dosarele de concurs prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale instituţiilor sau autorităţilor publice, candidaţii primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceştia şi au obligaţia de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute la b) – e) în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării probei scrise, după caz, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de angajare.

Transmiterea documentelor prin poşta electronică sau prin platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice se realizează în format .pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.

Proba scrisă se va susține în data de 20.01.2025, orele 9.00 la sediul Cantinei de ajutor social Turda, Str. Eminescu, nr. 1, sau în altă locaţie comunicată în termen candidaților. Dosarele se depun la sediul Direcției de Asistență Socială Turda, str. Avram Iancu, nr.12 până la data de 10 IANUARIE 2025, orele 12:00. Dosarele se vor verifica de către comisia de concurs iar rezultatele selecției dosarelor se vor afişa la sediul şi pe site-ul instituţiei.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la Biroul Resurse Umane,  telefon 0264-317.137 sau 0738.772.188

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *