In conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) lit. a), b), alin. (5) din OUG nr. 113/2022, privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane – măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă — nou-născut cele mai defavorizate care beneficiază de sprijin material pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, va informam urmatoarele:
Prevederile OUG 113/2022 se refera la mamele care au nascut incepand cu anul 2022 dar nu mai tarziu de trei luni de la nasterea copilului(luna mai 2022)
Categoriile de persoane eligibile pentru a beneficia de de prevederile OUG 113/2022 sunt urmatoarele:
- beneficiară de venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
- beneficiară de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind – alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- persoană cu dizabilități;
- persoană aflată temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate;
- persoană ce nu dețin acte de identitate și care, din acest motiv, nu pot beneficia de drepturile civile;
- minoră;
- cetățean strain / apatriz provenită din zona conflictului armat din Ucraina.
Daca va incadrati in una din aceste categorii va invitam la sediul DAS Tuda avand asupra d-voastra urmatoarele acte:
- BI/CI;
- Certificat de nastere copil;
- Certificat de handicap;