DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ TURDA ORGANIZEAZĂ CONCURS ÎN DATA DE 24 SEPTEMBRIE 2018 PENTRU OCUPAREA URMĂTORULUI POST TEMPORAR VACANT CONTRACTUAL:
INFIRMIERĂ – 1 post, durată determinată, Creșa nr. 4
Condiții specifice de participare – studii generale, profesionale sau liceale
Poate participa la concurs persoana care îndeplineşte următoarele condiţii generale:
- are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- are capacitate deplină de exerciţiu;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracțiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Calendarul concursului:
- depunerea dosarelor de concurs în perioada 10 septembrie-14 septembrie 2018
- selecţia dosarelor de concurs şi afişarea rezultatelor selecţiei în data de 17 septembrie 2018;
- proba scrisă se va susține în data de 24 septembrie 2018, orele 10.00
- afişarea rezultatelor probei scrise în termen de maxim o zi lucrătoare de la data susţinerii probei;
- proba de interviu se va susţine în termen de maximum 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise;
- afişarea rezultatelor probei de interviu în termen de maxim o zi lucrătoare de la data susţinerii probei;
- afişarea rezultatelor finale în termen de maxim o zi lucrătoare de la data finalizării ultimei probe a concursului.
După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi proba de interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi probei de interviu, sub sancţiunea decăderii din acest drept. Soluţionarea contestaţiilor şi comunicarea rezultatelor la contestaţii se va face în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor.
Bibliografia/tematica pentru postul de infirmieră – Cresa nr. 4 este:
- Legea nr. 263 din 19 iulie 2007, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor;
- Hotărârea nr. 1252 din 12 decembrie 2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară;
- Ordin nr. 961/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, tehnicii de lucru şi interpretare pentru testele de evaluare a eficienţei procedurii de curăţenie şi dezinfecţie, procedurilor recomandate pentru dezinfecţia mâinilor, în funcţie de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat şi a metodelor de evaluare a derulării şi eficienţei procesului de sterilizare: Anexa 1 – Norme tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private; Capitolul I – Definiţii – art. 1; Capitolul II – Curățarea – art. 2, 3, 4, 6; Capitolul III – Dezinfecția-art. 8, 19, 23;
- Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autoritățile şi instituțiile publice;
- Fişa de post pentru funcția de infirmieră;
Acte necesare la dosar:
- cerere de înscriere la concurs;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
- carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor,
- cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează. Candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate, care va conţine, în clar, numărul, data, numele în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii;
- curriculum vitae.
- Raport de evaluare psihologică de la un cabinet acreditat
Proba scrisă se va susține în data de 24 septembrie 2018, orele 10.00 la sediul Direcției de Asistență Socială Turda, Str Dacia, nr.1 sau în altă locaţie comunicată în termen candidaţilor. Dosarele se depun la sediul Direcției de Asistenţă Socială Turda, Str Dacia, nr. 1, la Serviciul Resurse Umane, Salarizare până la data de 14 septembrie, orele 12.00. Dosarele se vor verifica de către comisiile de concurs iar rezultatele selectării dosarelor se vor afişa la sediul instituţiei şi pe site-ul Direcției de Asistenţă Socială Turda. Informaţii suplimentare şi bibliografia necesară se pot obține de Serviciul Resurse Umane, Salarizare, telefon 0264-317137.