Publicat pe Lasă un comentariu

În atenția persoanelor fizice de pe raza mun. Turda care găzduiesc cetăţeni ucrainieni

Începând cu 01.04.2022,  persoanele fizice de pe raza mun. Turda,  care găzduiesc cetăţeni străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de decontarea cheltuielilor cu hrana , în valoare de 20 de lei/zi/persoana găzduită, sume prevăzute la art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit mecanismului prevăzut de prezenta hotărâre.

Pentru a beneficia de decontarea prevăzută mai sus, persoanele fizice depun în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni pentru luna precedentă, la  Direcția de Asistență Socială Turda, o cerere în care precizează numărul persoanelor găzduite, numele şi prenumele acestora, localităţile din care aceştia declară că provin şi intervalul de timp pentru care solicită decontarea cheltuielilor cu hrana, însoţită de:

  1. o declaraţie pe propria răspundere cu privire la realitatea informaţiilor cuprinse în cerere;
  2. copia actului de identitate al solicitantului şi documente care atestă dreptul de folosinţă asupra locuinţei în care sunt găzduite persoanele ;
  3. extras cont Iban în situția în care se optează pentru încasarea sumelor prin virement bancar.

Cererea se depune de către o singură persoană pentru aceeaşi locuinţă.

Cererile depuse după termenul prevăzut,  se soluţionează în luna următoare.

Modelul cererii, precum şi cel al declaraţiei pe propria răspundere se găsesc și se pot ridica de luni până vineri între orele 8-12, de la sediul DAS Turda, str. Dacia nr. 1 sau se pot descărca de aici.

În cerere solicitantul  trebuie să precizeze dacă optează pentru încasarea sumelor în numerar sau prin virament bancar.

Solicităm persoanelor fizice care găzduiesc cetățeni ucrainieni notificarea telefonica a DAS Turda la numărul de telefon 0738772192 luni-joi 8-15, vineri 8-12 , în termen de 24 ore de la data găzduirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.